Notă generală: Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. Timpul de lucru efectiv este de trei ore. La toate subiectele se cer rezolvări complete.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
1. Numere Reale — Ordonarea Radicalilor (5p)
Ordonați crescător numerele a=6, b=315 și c=6220.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Aducerea numerelor la radicali de același ordin
Cel mai mic multiplu comun al ordinelor radicalilor (2, 3 și 6) este 6.
Scriem numerele a și b sub formă de radicali de ordin 6:
a=6=663=6216
(2 puncte)
b=315=6152=6225
(2 puncte)
Compararea numerelor și ordonarea crescătoare
Numărul c este deja dat ca radical de ordin 6: c=6220.
Deoarece funcția f(t)=6t este strict crescătoare pe [0,+∞) și:
216<220<225
rezultă:
6216<6220<6225⟺a<c<b
(1 punct)
💡 Explicație Didactică:
Pentru a compara radicali cu indici diferiți, cea mai eficientă metodă este aducerea la același indice prin amplificarea ordinului radicalului și a exponentului cantității de sub radical: nx=n⋅kxk. Alternativ, se pot ridica toate cele trei numere la puterea a 6-a: a6=63=216, b6=152=225 și c6=220, obținându-se aceeași relație a<c<b.
2. Funcții — Demonstrarea Nesurjectivității (5p)
Demonstrați că funcția f:N→N, f(x)=x2+x nu este surjectivă.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Analiza parității valorilor funcției
Factorizăm expresia funcției f:
f(x)=x(x+1)
Pentru orice număr natural x∈N, numerele x și x+1 sunt două numere naturale consecutive. Unul dintre ele este în mod necesar par, astfel că produsul lor este întotdeauna un număr par:
f(x)∈{2k∣k∈N},∀x∈N
(2 puncte)
Identificarea unui element din codomeniu fără preimagine
Codomeniul funcției este mulțimea tuturor numerelor naturale N.
Elementul 1∈N este număr impar, deci:
1∈/Imf
Într-adevăr, ecuația f(x)=1⟺x2+x−1=0 are discriminantul Δ=12−4⋅1⋅(−1)=5, iar soluțiile x1,2=2−1±5∈/N.
Prin urmare, Imf=N, ceea ce demonstrează că funcția f nu este surjectivă.
(3 puncte)
💡 Explicație Didactică:
O funcție f:A→B este surjectivă dacă orice element y∈B din codomeniu admite cel puțin o preimagine x∈A astfel încât f(x)=y. Pentru a infirma surjectivitatea, este suficient să arătăm un singur contraexemplu y0∈B pentru care ecuația f(x)=y0 nu are soluții în A. În cazul nostru, niciun număr impar (cum ar fi 1,3,5,…) nu se află în imaginea funcției.
3. Ecuația de Gradul al Doilea — Soluții Reale Distincte (5p)
Determinați valorile lui m∈R pentru care ecuația x2−mx+1=0 are două soluții reale distincte.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Calculul discriminantului Δ
Ecuația este de gradul al doilea în x, cu coeficienții a=1, b=−m, c=1.
Discriminantul ecuației este:
Δ=b2−4ac=(−m)2−4⋅1⋅1=m2−4
(2 puncte)
Impunerea condiției de existență a două soluții reale distincte
Ecuația are două soluții reale distincte dacă și numai dacă Δ>0:
m2−4>0⟺(m−2)(m+2)>0
Rădăcinile ecuației atașate m2−4=0 sunt m1=−2 și m2=2.
Semnul trinomului de gradul al doilea este pozitiv în exteriorul rădăcinilor, așadar:
m∈(−∞,−2)∪(2,+∞)
(3 puncte)
💡 Explicație Didactică:
Reamintim clasificarea soluțiilor ecuației de gradul II în funcție de semnul discriminantului Δ:
4. Probabilități — Submulțimi cu Două Elemente (5p)
Mulțimea A are patru elemente. Determinați probabilitatea ca, atunci când alegem la întâmplare o submulțime nevidă a mulțimii A, submulțimea aleasă să aibă exact două elemente.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Determinarea numărului de cazuri posibile
O mulțime cu n=4 elemente are în total 24=16 submulțimi.
Deoarece problema specifică alegerea unei submulțimi nevide, excludem mulțimea vidă ∅:
Nposibile=24−1=16−1=15
(2 puncte)
Determinarea numărului de cazuri favorabile
Submulțimile cu exact două elemente ale unei mulțimi cu 4 elemente sunt date de numărul de combinări:
Nfavorabile=C42=24⋅3=6
(2 puncte)
Calculul probabilității
Probabilitatea cerută este raportul dintre numărul de cazuri favorabile și numărul de cazuri posibile:
P=NposibileNfavorabile=156=52
(1 punct)
💡 Explicație Didactică:
Capcana clasică la această problemă este ignorarea cuvântului „nevidă”. Dacă s-ar fi ales la întâmplare o submulțime oarecare (inclusiv ∅), numărul cazurilor posibile ar fi fost 16, iar probabilitatea ar fi fost 166=83. Deoarece se cere submulțime nevidă, numărul cazurilor posibile este strict 15.
5. Geometrie Analitică — Vârfurile Paralelogramului și Diagonala BD (5p)
În raport cu un reper cartezian xOy, trei dintre vârfurile paralelogramului ABCD au coordonatele A(−2,3), B(−1,1) și C(4,2). Calculați lungimea diagonalei BD.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Determinarea coordonatelor punctului D
Într-un paralelogram ABCD, diagonalele [AC] și [BD] au același mijloc, notat cu M.
Coordonatele mijlocului segmentului [AC] sunt:
xM=2xA+xC=2−2+4=1yM=2yA+yC=23+2=25
Deoarece M este și mijlocul segmentului [BD], avem:
În paralelogramul ABCD, avem AD=BC.
Vectorul BC=(xC−xB)i+(yC−yB)j=(4−(−1))i+(2−1)j=5i+j.
Atunci OD=OA+BC=(−2i+3j)+(5i+j)=3i+4j, deci D(3,4).
Vectorul diagonalei este BD=(3−(−1))i+(4−1)j=4i+3j, de unde BD=∥BD∥=42+32=5.
6. Trigonometrie — Calculul Unghiului A în Triunghi (5p)
Laturile triunghiului ABC au lungimile AB=8, AC=5 și BC=7. Determinați măsura unghiului A.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Aplicarea teoremei cosinusului
În triunghiul ABC, conform teoremei cosinusului pentru unghiul A:
Deoarece unghiul A este unghi al unui triunghi, avem A∈(0,π) (respectiv m(∠A)∈(0∘,180∘)).
Cum cosA=21, rezultă:
A=3π(sau m(∠A)=60∘)
(2 puncte)
💡 Explicație Didactică:
Teorema cosinusului este generalizarea teoremei lui Pitagora pentru orice triunghi. Când cosA>0, unghiul este ascuțit; când cosA=0, unghiul este drept; când cosA<0, unghiul este obtuz. Aici cosA=21>0, obținându-se unghiul remarcabil de 60∘.
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
1. Matrice și Numere Complexe (15p)
Pentru fiecare număr complex z=a+bi, unde a,b∈R și i2=−1, se consideră matricea:
A(z)=aI3+bB,undeB=2050i0−10−2
a) (5p)
Arătați că B2+I3=O3.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Calculul matricei B2
Efectuăm înmulțirea B2=B⋅B:
B2=2050i0−10−22050i0−10−2
Calculăm fiecare element prin regula „linie pe coloană”:
Linia 1:
c11=2⋅2+0⋅0+(−1)⋅5=4−5=−1c12=2⋅0+0⋅i+(−1)⋅0=0c13=2⋅(−1)+0⋅0+(−1)⋅(−2)=−2+2=0
Linia 2:
c21=0⋅2+i⋅0+0⋅5=0c22=0⋅0+i⋅i+0⋅0=i2=−1c23=0⋅(−1)+i⋅0+0⋅(−2)=0
Linia 3:
c31=5⋅2+0⋅0+(−2)⋅5=10−10=0c32=5⋅0+0⋅i+(−2)⋅0=0c33=5⋅(−1)+0⋅0+(−2)⋅(−2)=−5+4=−1
Rezultă:
B2=−1000−1000−1=−I3
(3 puncte)
Verificarea identității B2+I3=O3
B2+I3=−I3+I3=O3
(2 puncte)
b) (5p)
Demonstrați că A(z1)A(z2)=A(z1z2), oricare ar fi numerele complexe z1 și z2.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Exprimarea produsului z1z2 și a matricei A(z1z2)
Fie z1=a1+b1i și z2=a2+b2i, cu a1,b1,a2,b2∈R.
Produsul celor două numere complexe este:
Această proprietate arată că funcția ϕ:(C,⋅)→(M3(C),⋅), ϕ(z)=A(z) este un morfism de monoizi multiplicativi (o reprezentare matricială a corpului numerelor complexe). Înmulțirea matricelor din această familie se reduce pur și simplu la înmulțirea numerelor complexe corespunzătoare.
c) (5p)
Determinați numărul natural n pentru care:
A(5−i)⋅A(3−i)⋅A(3+i)⋅A(5+i)=nI3📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Reducerea produsului matricial la un produs de numere complexe
Aplicăm proprietatea demonstrată la subpunctul b) pentru cele 4 matrice:
Cazul 1:u=0⟹3x−3=0⟹3x=3⟹x=1.
Verificare: 1∈[1,+∞)=M (soluție validă).
Cazul 2:u=1⟹3x−3=1⟹3x=4⟹x=log34.
Cum 4>3, avem log34>1, deci log34∈M (soluție validă).
Cazul 3:u=−1⟹3x−3=−1⟹3x=2⟹x=log32.
Cum 2<3, avem log32<1, deci log32∈/M (se respinge).
(2 puncte)
Concluzia
Elementele x∈M care verifică ecuația sunt:
x∈{1,log34}
(1 punct)
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
1. Analiză Matematică — Calcul Diferențial (15p)
Se consideră funcția f:(−∞,1)→R, definită prin:
f(x)=x−1x2−x+1
a) (5p)
Arătați că f′(x)=(x−1)2x(x−2), oricare ar fi x∈(−∞,1).
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Aplicarea formulei de derivare a raportului
Funcția f este derivabilă pe (−∞,1) ca raport de funcții derivabile.
Aplicăm regula (vu)′=v2u′v−uv′, unde u(x)=x2−x+1 și v(x)=x−1:
f′(x)=(x−1)2(x2−x+1)′(x−1)−(x2−x+1)(x−1)′
Calculăm derivatele factorilor: (x2−x+1)′=2x−1 și (x−1)′=1.
Obținem:
f′(x)=(x−1)2(2x−1)(x−1)−(x2−x+1)⋅1
(3 puncte)
Desfacerea parantezelor și factorizarea numărătorului
Dezvoltăm produsele de la numărător:
(2x−1)(x−1)=2x2−2x−x+1=2x2−3x+1
Scădem x2−x+1:
f′(x)=(x−1)22x2−3x+1−x2+x−1=(x−1)2x2−2x
Factorizăm prin x:
f′(x)=(x−1)2x(x−2)
pentru orice x∈(−∞,1).
(2 puncte)
b) (5p)
Scrieți ecuația asimptotei verticale la graficul funcției f.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Calculul limitei la stânga în punctul x=1
Domeniul de definiție al funcției este (−∞,1). Singurul punct de acumulare finit al domeniului în care se poate pune problema unei asimptote verticale este x=1.
Calculăm limita laterală la stânga:
x→1,x<1limf(x)=x→1,x<1limx−1x2−x+1
Analizăm limitele numărătorului și numitorului:
Numărătorul tinde la 12−1+1=1>0;
Numitorul tinde la 0, cu valori strict negative (x<1⟹x−1<0).
Prin urmare:
x→1,x<1limf(x)=0−1=−∞
(3 puncte)
Scrierea ecuației asimptotei
Deoarece limita la stânga în x=1 este −∞, dreapta de ecuație:
x=1
este asimptotă verticală (la stânga) la graficul funcției f.
(2 puncte)
c) (5p)
Determinați numerele reale m pentru care ecuația f(x)=m are două soluții în intervalul (−∞,1).
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Studiul monotoniei și al punctelor de extrem
Folosim derivata de la subpunctul a):
f′(x)=(x−1)2x(x−2),x∈(−∞,1)
Numitorul (x−1)2 este strict pozitiv pe (−∞,1).
Semnul derivatei este dat de semnul numărătorului x(x−2):
Pentru orice x∈(−∞,1), factorul x−2<1−2=−1<0 este strict negativ;
Pentru x∈(−∞,0), x<0, deci x(x−2)>0⟹f′(x)>0, funcția f fiind strict crescătoare pe (−∞,0];
Pentru x=0, f′(0)=0, iar f(0)=0−102−0+1=−1;
Pentru x∈(0,1), x>0, deci x(x−2)<0⟹f′(x)<0, funcția f fiind strict descrescătoare pe [0,1).
Punctul x=0 este punct de maxim local și absolut pe (−∞,1), iar valoarea maximă este f(0)=−1.
(2 puncte)
Calculul limitelor la capetele domeniului și variația funcției
La −∞:
x→−∞limf(x)=x→−∞limx−1x2−x+1=x→−∞limxx2=x→−∞limx=−∞
La 1 (la stânga):
x→1,x<1limf(x)=−∞
Construim tabelul de variație al funcției f:
x
−∞
0
1
f′(x)
+
0
−
f(x)
−∞
↗
−1
↘
−∞
Funcția f este continuă pe (−∞,1).
Pe intervalul (−∞,0], f este strict crescătoare, deci aplică bijectiv (−∞,0] pe (−∞,−1];
Pe intervalul [0,1), f este strict descrescătoare, deci aplică bijectiv [0,1) pe (−∞,−1].
(2 puncte)
Concluzia asupra numărului de soluții
Ecuația f(x)=m are două soluții distincte în intervalul (−∞,1) dacă și numai dacă dreapta orizontală y=m intersectează graficul funcției în două puncte distincte.
Conform tabelului de variație:
Dacă m>−1, ecuația are 0 soluții;
Dacă m=−1, ecuația are 1 soluție (x=0);
Dacă m<−1, ecuația are exact două soluții (o soluție în (−∞,0) și o a doua soluție în (0,1)).
Așadar, valorile căutate ale parametrului m sunt:
m∈(−∞,−1)
(1 punct)
💡 Metodă Alternativă (Algebrică):
Ecuația f(x)=m⟺x−1x2−x+1=m este echivalentă, pentru x<1, cu:
x2−x+1=m(x−1)⟺x2−(m+1)x+(m+1)=0
Această ecuație de gradul doi are două rădăcini reale distincte dacă Δ>0:
Pentru a ne asigura că ambele rădăcini sunt strict mai mici decât 1, punem condițiile:
x1−1<0 și x2−1<0⟺(x1−1)+(x2−1)<0 și (x1−1)(x2−1)>0.
Avem S=x1+x2=m+1 și P=x1x2=m+1:
S−2<0⟺m+1−2<0⟺m<1;
P−S+1>0⟺(m+1)−(m+1)+1=1>0 (adevărat întotdeauna).
Intersectând m∈(−∞,−1)∪(3,+∞) cu m<1, obținem m∈(−∞,−1).
2. Analiză Matematică — Calcul Integral (15p)
Se consideră funcțiile f,g:(0,+∞)→R, definite prin:
f(x)=arctgx,g(x)=arctg(x1)
a) (5p)
Arătați că funcția F:(0,+∞)→R, definită prin:
F(x)=xarctgx−21ln(x2+1)
este o primitivă a funcției f.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Verificarea derivabilității și calculul derivatei F′(x)
Funcția F este derivabilă pe (0,+∞) ca sumă și compunere de funcții elementare derivabile.
Calculăm derivata termen cu termen:
pentru orice x∈(0,+∞).
Cum F′(x)=f(x) pe intervalul (0,+∞), rezultă că F este o primitivă a funcției f.
(2 puncte)
b) (5p)
Calculați limx→+∞x1∫1xf(t)dt.
📐 Rezolvare Pas cu Pas & Barem Oficial
Arată Rezolvarea Pas cu Pas
Barem și Etape de Calcul:
Exprimarea integralei folosind primitiva F
Deoarece F este o primitivă a funcției f pe (0,+∞), conform formulei Leibniz-Newton avem:
∫1xf(t)dt=F(x)−F(1)
Limita devine:
L=x→+∞limx1∫1xf(t)dt=x→+∞limxF(x)−F(1)
(2 puncte)
Calculul limitei (Regula lui l’Hôpital)
Deoarece limx→+∞x=+∞ și limx→+∞(F(x)−F(1))=+∞, suntem în cazul de nedeterminare [∞∞].
Funcțiile F(x)−F(1) și x sunt derivabile pe (1,+∞), iar derivata numitorului este (x)′=1=0.
Aplicăm regula lui l’Hôpital: